SUPER NATURAL

Jorge Jácome
Portugalia, 2022
85 min.

Viduri. Vizualuri abstracte. Portrete tandre ale unor corpuri de toate felurile în fața camerei. Peisaje senzoriale ale Madeirei. Super Natural inspiră și invită la conexiune, căutând înăuntrul, dar și-n afară un sentiment comun de a apartenență la lume.

Eu, tu. Noi. A vorbi despre incluziune adesea implică existența excluziunii – în schimb, Super Natural pledează pentru o apartenență colectivă. A aparține cui? Unul altuia, naturii, dar și dincolo de aceasta. Multiple voci ne ghidează prin pură poezie vizuală; ne aflăm cu toții într-o călătorie, posibil aceeași, iar conexiunea este cuvântul cheie. Ia-mă în brațe. Viduri abstracte, portrete tandre ale corpurilor de diverse forme, peisaje copleșitoare: toate dețin o candoare inefabilă care invită la meditație, la o explorare transcendentală a minții și a ceea ce unește materia – fie că e vorba de oameni, de insecte, de praf. Filmul se întinde către spectator cu o putere de imersiune atât de frumoasă încât aproape că am putea vorbi despre cinema participativ. (Dora Leu, BIEFF 2022)

Data proiecție și locație

27 septembrie, 21:00, Cinema Elvire Popesco

Cumpără bilet

Premii și festivaluri

Jorge Jácome

Jorge Jácome (n. 1988) este un cineast și artist stabilit la Lisabona. S-a născut în Viana do Castelo și a crescut în Macao. A absolvit Regie și montaj la Escola Superior de Teatro e Cinema și deține o diplomă postuniversitară la Le Fresnoy. În lucrările sale, care estompează granițele dintre documentar și ficțiune, investighează relațiile dintre utopii, melancolie, dispariție și dorință. A câștigat mai multe premii, printre care Premiul pentru cel mai bun film la Hamburg, Marele Premiu pentru scurtmetraj la Indielisboa – cu Past Perfect (2019); Marele Premiu la 25 FPS, Premiul pentru cel mai bun film la Hamburg, Punto de Vista, BIEFF, New Talent la IndieLisboa – cu Flores (2017). Lucrează și ca monteur și colaborează în mod regulat în proiecte de arte performative.

  • Fișa tehnică
  • Producție și distribuție
  • DISTRIBUȚIE: Alexis Fernandes, Bárbara Matos, Bernardo Graça, Celestine Ngantonga Ndzana, Diogo Freitas, Isabel Gomes Teixeira, Joana Caetano, Maria João Pereira, Mariana Tembe, Milton Branco, Pedro Alexandre Silva, Rui João Costa, Sara Rebolo, Sofia Marote, Telmo Ferreirra
  • MONTAJ: Jorge Jácome
  • SCENARIU: André E. Teodósio, Jorge Jácome, José Maria Vieira Mendes
  • IMAGINE: Marta Simões
  • SUNET: Shugo Tekina
  • DESIGN DE SUNET: António Porém Pires
  • MUZICĂ: Raw Forest, Violet
  • DESIGN: The Royal Studio

PRODUCȚIE: Ukbar Filmes

CO-PRODUCȚIE: Teatro Praga, Dançando com a Diferença

Competiția Internațională de Lungmetraj

Toate filmele →

A WOMAN ESCAPES

Sofia Bohdanowicz, Burak Çevik, Blake Williams | Durata 81 min.

Trăind singură în Paris după moartea recentă a unei prietene, Audrey își petrece zilele fără vreo motivație clară sau scop precis, așa că începe o corespondență video cu doi prieteni regizori.

SUPER NATURAL

Jorge Jácome | Durata 85 min.

Viduri. Vizualuri abstracte. Portrete tandre ale unor corpuri de toate felurile în fața camerei. Peisaje senzoriale ale Madeirei. Super Natural inspiră și invită la conexiune, căutând înăuntrul, dar și-n afară un sentiment comun de a apartenență la lume.

EL GRAN MOVIMIENTO

Kiro Russo | Durata 85 min.

Trei bărbați se avântă în gălăgia și haosul orașului La Paz, în căutarea unui mijloc temporar de subzistență. O bătrână cu suflet mare, un vraci vagabond și toată populația piețelor din oraș sunt martorii neputincioși ai dramelor celor trei.

HUMAN FLOWERS OF FLESH

Helena Wittmann | Durata 106 min.

Marea e casa Idei - o singură femeie printre cinci bărbați de pe un vas. În căutarea unor urme ascunse și pasagere ale Legiunii Străine, timpul se scurge încet, dilatându-se într-o derivă existențială.

PIAFFE

Ann Oren | Durata 86 min.

Până unde te poate duce obsesia? Evei, o tânără sfioasă, îi crește o coadă misterioasă în timp ce se chinuie să găsească sunetele de foley potrivite pentru o reclamă cu un cal. Noua sa coadă aduce eliberare și o șansă de a experimenta și a se autodescoperi.

NEPTUNE FROST

Anisia Uzeyman, Saul Williams | Durata 109 min.

Atunci când un miner de coltan și un hacker se întâlnesc într-un viitor distopic, sentimentele lor împărtășite de lipsă de apartenență și revoltă se transformă în cântec. Lumea naturală și cea virtuală se împletesc hipnotic, dând naștere unui musical afro-futurist splendid, cu substrat politic.

HERBARIA

Leandro Listorti | Durata 83 min.

Filmat pe peliculă de 16mm și folosind inserții din arhive, Herbaria pornește de la o paralelă aparte între două ramuri ale conservării moderne: cea cinematografică și cea a florei naturale, contemplând natura efemeră comună a celor două ecosisteme.

Meniu