MANTA RAY

Anton Bialas
Franța, 2022
30 min

Trei personaje își trăiesc propriile insurgențe în Parisul contemporan, în rebeliuni personale prin care evadează dincolo de regulile unui oraș din ce în ce mai ostil.

Parisul lui Anton Bialas nu mai e un loc romantic pentru îndrăgostiți: frizând limitele distopiei, regizorul folosește imagini documentare pentru a da impresia unui oraș plin de oameni singuri și dezolați. Kamilya, Ghost Rider și Gilles își caută propriile breșe în acest tablou urban minat de proteste și de amărăciunea locuitorilor săi, asupra cărora plutește insistența aproape autoritară a vocii de la metrou, sfătuindu-ne să avem grijă de noi și de ceilalți. Fie că e vorba de un spectacol-protest cu artificii sau de niște versuri scrise pe prima pagină a Libération, e imposibil ca spectatorul să nu-și amintească, după ce filmul s-a terminat, festinul de fructe exotice de la supermarket, ori frumusețea Senei filmată cu un GoPro. (Andreea Chiper)

Data proiecție și locație

30 septembrie, 20:00, Cinema Elvire Popesco

Cumpără bilet

Premii și festivaluri

Anton Bialas

Anton Bialas s-a născut în 1990 la Paris, mama sa fiind suedeză, iar tatăl german. Urmează studii de cinematografie la Paris III La Sorbonne. Primul său film, Behind our Eyes (2018), a fost selectat la FID Marseille, fiind apoi proiectat în numeroase festivaluri internaționale. În 2020, filmul său At the Entrance of the Night a avut premiera în competiția oficială a Berlinalei. The Blackbird Group Noir (2021) a fost selectat în competiția oficială a Visions du Réel din Elveția, precum și în cadrul Întâlnirilor de mediumetraj de la Brive.

  • Fișa tehnică
  • DISTRIBUȚIA: Kamilya Kuspanova, Michaël Blin, Hadrien Mossaz, Nikita Dmitriev, Julia Joubert
  • SCENARIUL: Anton Bialas
  • IMAGINEA: Julia Mingo
  • SUNETUL: Benjamin Sylvestre, Lucas Doméjean, Victor Praud
  • MONTAJUL: Gabriel Gonzalez
  • PRODUCĂTOR: Marthe Lamy
  • PRODUCȚIA: Apaches films

Handle With Care

Toate filmele →

YAROKAMENA

Andrés Jurado | Durata 21 min

Povestea lui Yakomena nu s-a terminat odată cu moartea lui: la câteva decenii după aceasta, un regizor se întoarce la miticul luptător columbian pentru a ne aminti o lecție despre rezistența în fața opresiunii colonialiste.

WATCH THE FIRE OF BURN INSIDE IT

Caroline Poggi, Jonathan Vinel | Durata 18 min

În ritm de muzică electronică, un personaj misterios, ce ține o canistră de benzină în mână, hoinărește pe câmpiile corsicane și, ca într-o odă adusă focului purificator, arde tot ce întâlnește în cale.

THE SPIRAL

María Silvia Esteve | Durata 19 min.

Un mesaj audio pe WhatsApp deschide ușa spre o prăbușire emoțională. Vocea unei femei alunecând într-un atac de anxietate împinge personajul înspre explorarea unui labirint de frici și emoții care au de-a face cu copilăria, familia și singurătatea asociată ideii de “acasă”.

MANTA RAY

Anton Bialas | Durata 30 min

Trei personaje își trăiesc propriile insurgențe în Parisul contemporan, în rebeliuni personale prin care evadează dincolo de regulile unui oraș din ce în ce mai ostil.

IT’S RAINING FROGS OUTSIDE

Maria Estela Paiso | Durata 14 min

Sfârșitul lumii e aproape, iar din cer plouă cu broaște. Reîntoarsă în casa copilăriei, Maya nu se mai poate simți acasă. Copleșită de singurătate, izolare și disperare, aceasta alunecă într-un vis febril, ca un film horror care se derulează pe pereții minții.

Meniu