Acest video, diaristic și eseistic deopotrivă, are de-a face cu două femei obosite, mamă și fiică, mâncând împreună după lucru. Imaginea manipulată a unor peisaje uniforme și pitorești întrerupe cursul dramei vieții de zi cu zi a muncitorilor sezonieri.
Diaristica video este una dintre acele practici non-ficționale pe care cinefilia locală, oricât de entuziastă, le-a cunoscut majoritar prin import. Aflată în periferia austriacă pe timp de toamnă, cineaste Alexandra Tatar face ceva cu atât mai special. Recunoscându-și rolul de străină în lumea socială a mamei sale, cea a culegătorilor sezonieri, filmul său completează momentele de căldură și jovialitate ale timpului familial cu o critică rece și lucidă a condiției precare în care acești muncitori, oamenii dezumanizați ai capitalismului, se regăsesc de la un sezon la altul. Sunetul metalic al foarfecelor, inuman și totuși într-atât de uman, funcționează ca un refren perfect pentru notițele teoretice luate de mâna care taie și filmează. (Călin Boto, BIEFF 2022)
Alexandra Tatar (n. 1989, Dej) locuiește și lucrează la Viena din 2011. A studiat cu Francis Ruyter, Daniel Richter și Ashley Hans Scheirl la Academia de Arte Frumoase din Viena și a studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În lucrările sale, explorează procesele de devenire, extinzându-se asupra obiectelor și a altor ființe non-umane, văzute ca o geografie extinsă a subiectivității. Lucrările ei au fost expuse la MNAC București, FLUCA – Pavilionul Cultural al Austriei din Plovdiv, Bulgaria, VBKÖ Viena, thealit Bremen și la Săptămâna Artei de la Viena, printre altele. „Mâna care taie” e debutul în mediul video al artistei.