Ambiguizând limitele dintre memorie și imaginație, filmul spune povestea unei fiice și a tatălui său, porniți împreună într-un voiaj iernatic. Deși suferindă de o boală oculară, micuța povestește cu lux de amănunte – spre mefiența tatălui – o stranie întâlnire cu un pui de flamingo.
Dragoș Hanciu întoarce cinemaul către gestul său fondator, acela al privirii. Și o face cu o lejeritate aparte, amintind nu atât de experimentele epistemologice ale neoavangardei, cât de vremurile timpurii ale iluzioniștilor și impresioniștilor. În principiu, Un flamingo nu cade din cer, cu atât mai puțin în Pitești. Însă o fetiță i se jură tatălui său că a văzut unul în ciuda bolii stranii care-i încețoșează privirea. Ecranul cercetează, înlănțuindu-i memoria acelei zile oarecare în căutarea dovezii anume, însă lumea neclară văzută de micuță nu-i una a certitudinilor. Iar pe măsură ce amintirile i se apropie de dovadă, puțin mai contează ce a văzut; ci cum. (Călin Boto, BIEFF 2022)
Dragoș Hanciu întoarce cinemaul către gestul său fondator, acela al privirii. Și o face cu o lejeritate aparte, amintind nu atât de experimentele epistemologice ale neoavangardei, cât de vremurile timpurii ale iluzioniștilor și impresioniștilor. În principiu, Un flamingo nu cade din cer, cu atât mai puțin în Pitești. Însă o fetiță i se jură tatălui său că a văzut unul în ciuda bolii stranii care-i încețoșează privirea. Ecranul cercetează, înlănțuindu-i memoria acelei zile oarecare în căutarea dovezii anume, însă lumea neclară văzută de micuță nu-i una a certitudinilor. Iar pe măsură ce amintirile i se apropie de dovadă, puțin mai contează ce a văzut; ci cum. (Călin Boto, BIEFF 2022)
PRODUCĂTOR: Laura Mușat