Cineva încearcă să deseneze liniar ceva anume pe hârtie, însă ploaia îi spală urmele din nou și din nou, întregul semi-performance fiind filmat pe 8mm printre stropi reali de ploaie a căror proprie urmă se pierde în alb-negrul peliculei fotosensibile.
Ai noștri Straub-Huillet au făcut un film fermecător de simplu – cineva încearcă să deseneze liniar ceva anume pe hârtie, însă ploaia îi spală urmele din nou și din nou. Adaptând conceptul belgianului Marcel Broodthaers din filmul său șaizecist cu același nume (La Pluie, 1969), duo-ul artistic dă și mai mult cinemaului decât Broodthaers, a cărui ploaie era falsă: un jet puternic, ca de duș, așadar evident până și peliculei alb-negru, de obicei insensibilă la suplețea stropilor. Vătămanu și Tudor își duc experimentul într-o stare de grație a ideii – poate că semi-performanța lor (performance) surprinde cum natura șterge urmele culturii, însă, filmând pe 8mm, stropilor (reali) de ploaie li se pierde propria urmă în alb-negrul peliculei fotosensibile. (Călin Boto, BIEFF 2022)