Archival Study (Portraits) compilează filmări pe 8mm făcute în mare parte de tatăl regizorului de-a lungul anilor ’70 și ’80. Depășind stânjeneala aferentă afișării unui material personal, Răzvan Anton a abordat propria colecție familială prin metodele arhivisticii publice.
Cinemaul experimental trece printr-o adevărată frenezie a persoanei întâi. Poate tocmai de-asta, acum mai mult ca oricând, demersul lui Răzvan Anton se arată de-a dreptul fascinant – luând la mână arhiva pe 8mm a tatălui său, artistul a tezaurizat multele chipuri ale cinema-ului de familie, rudele și prietenii și străinii și toți de-ai lui Anton, complet necunoscuți altcuiva. Lipsit de ani (deși montat cronologic), de context, de personalul său fiind politic, însă plin de interes pentru gestul ingenuu ca document afectiv, Archival Study (Portraits) dovedește că provocarea picturii portretistice n-a fost depășită, acea repersonalizare dintr-un tu – subiectul pictorului – în el, ea, ei, ele ai privitorului. (Călin Boto, BIEFF 2022)
Răzvan Anton (n. 1980, Cluj) a studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj și Camberwell College of Arts Londra (MA Desen). Predă la Universitatea de Artă și Design Cluj din 2010 și a făcut parte din colectivul de artiști al Fabricii de Pensule. A fost implicat în proiectul de arhivare digitală a Arhivei Minerva. A fost artist rezident la Casa de lângă Sinagogă (Mediaș) în proiectul Absența ca Patrimoniu, în cadrul TRACES în perioada 2016-2018. Între 2019-2021 a co-curatoriat programul de arte vizuale al Fabricii de Pensule. Actualmente face parte din echipa de coordonare a proiectului de arhivare digitală a colecției de fotografii a revistei Dolgozó Nő (Femeia Muncitoare).